RSS

Cea mai fericita fata din lume…

08 Apr

Cea mai fericita fata din lume sunt eu!

Abia am venit de la patinoar, dupa Kings on Ice, si inca sunt in transa. A fost o zi plina, in care, aparent, m-am fangirlt. Dincolo de asta, am asteptat, am sperat, m-am indoit si am ajuns in nirvana fangirlelor. Asa e viata de fangirla: siropoasa, condamnabila din punct de vedere social si extrem, extrem de intensa.

Si acum, brace yourselves! Urmeaza Kings on Ice saga, asa cum a fost ea vazuta prin ochii mei subiectivi si obsesivi.

Dupa cum am mai povestit eu pe-aici, am aflat ca  Spephane Lambiel & co. aveau sa revina la Bucuresti pe 29 noiembrie, printr-un mesaj primit in timpul unul curs de la sora mea de blog, Iulya (missed you today, sis!). Am topait atunci zdravan si mi-am strigat bucuria la urechile tuturor, fie ca erau sau nu dornici sa ma asculte. Le spuneam toturor cum o sa-mi iau eu bilete in primul rand, chiar de ar trebui sa-mi vand pentru asta intestinul gros la kilogram. Si voiam bilete in primul rand ca sa le pot da flori si plusulete patinatorilor (a se citi „lui Lambiel”), care patinatori (a se citi „Lambiel”) sa ma pupe si sa ma imbratiseze. Ca asa am vazut eu ca au mers lucrurile  in 2010.

Cand eu si surorile mele intru patinaj ne-am luat biletele, la mijlocul lui februarie, nu mai erau locuri  in primul rand. N-a fost bai, oricum imi facusem eu un alt plan: sa vin in ziua spectacolului cat mai devreme la patinoar,  sa-i stalkez pe patinatori (a se citi „pe Lambiel”) si sa fac poze cu dansi (a se citi… v-ati prins voi!).

Acum, intre momentul luarii acestei eroice hotarari si ziua Z de 7 aprilie, life happened. Viata reala nu prea tine partea elanului fangirlistic, asa ca entuziasmul meu titirez-esc a fost, la un moment dat, acoperit de preocupari mult mai profane. In plus, recunosc chiar ca parca mai multa patima imi starnea ideea ca in august voi vedea pentru prima oara un concert live Placebo. O inima are si biata fangirla, in cate sa si-o poata si ea imparti??

Topaiala patinajistica mi-a revenit tarziu, foarte tarziu, doar in urma cu cateva zile. Cand mi-am dat seama ca ziua Z nu se afla trantita undeva intr-un viitor obscur, asa cum, sincer, aveam impresia. Si cand m-am hotarat de-a binelea sa-mi duc planul cu cadoul pentru Lambiel in aplicare. In cel mai rau caz, imi ziceam, puteam sa raman cu o suportabila paguba materiala. In cel mai bun caz, he he he, puteam sa schimb 3 cuvinte cu Lambiel. The Lambiel.

Asa ca am pornit, cu toata seriozitatea, in cautarea unui cadou pentru The Lambiel. Spre uluirea mamei, care mi-a promis ca o se se roage sa primesc de sus nitica minte.

Primul cadou pe care i l-am luat a fost de bun simt (un papus imbracat in costum popular). Al doilea…. ceva la care numai capul meu cel twisted de fangirla se putea gandi. Stiti inimioarele ale cu inscriptii din familia „Relu, te iubesc” pe care nu le cumpara nicio persoana zdravana trecuta de varsta adolescentei? Ei bine, da. Da. Am cumparat o inimioara pe care scria „Stefan, te iubesc”. No kidding. Bine, mie mi s-a parut ca ar fi dragut sa vada care e echivalentul romanesc al numelui sau. Cum se gandesc bietele fangirle la toate…

Da, vedeti bine. Macar i-am luat o punguta draguta (desi zici ca e primita moca de la Comisia Europeana).

Am ajuns azi la patinoar pe la 12 jumate, regretand ca nu am putut ateriza mai devreme (real life, din nou, + rataceala). M-am alaturat, in fata intrarii sportivilor, unor surori si unui frate intru patinaj, de pe Online Forum, si ne-am pus pe asteptat impreuna. Surorile si fratele m-au pus repede in tema cu starea de fapt: patinatorii erau in plin antrenament, dar fanii nu aveau voie sa intre in patinoar, fiind atent supravegheati de niste mai-mult-sau-mai-putin-vanjosi paznici (in frunte cu unul auto-intitulat Jackie Chan). Nu ne ramanea decat sa-i asteptam sa iasa si ne consolam privind prin usa. Eu ovationam de fiecare data cand il vedeam pe Steph, devenit, pentru mine si fratii intru patinaj, Stefan „Te Iubesc” Lambiel. Aluzie la inimioara mea din seria „Relu, te iubesc”.

Dupa indelungi asteptari, desfasurate sub privirile dispretuitoare ale lui Jackie Chan si ale tovarasilor sai, s-a inatmplat, in sfarsit ceva: de dupa jenant de prapadita usa, a aparut, ca un div imbracat in trening, The Plushenko. Care a iesit, a zambit si dus a fost pentru vreo jumatate de ora. Cand s-a intors, a fost amabil si simpatic cu toti fanii: a pozat, ne-a dat autografe si a multumit pentru daruri (eu il ascunsesem pe al meu, ca sa nu vada ce tradare puneam la cale).

Aparitia lui Plush mi-a inseninat asteptarea, dar in niciun caz nu i-a adus sfarsitul. Desi se apropia vertiginos ora 3 (cand incepea primul dintre cele doua spectacole ale zilei) si desi in orele petrecute in fata patinoarului auzisem povesti care de care mai unflattering despre Steph si relatiile lui fanii. Ceea ce ma intrista mai mult decat privarea mea de autograf. Pentru ca eu il plac atat de mult pe Steph SI pentru ca am sincera impresie ca e um om foarte cald si cumsecade in viata lui de zi cu zi. Impresie sustinuta, de pilda, de un fan video pe care il vazusem mai demult pe Youtube, in care Stefan „Te iubesc” Lambiel, asteptat la un aeroport de o hoarda de fani, ii servea cu ciocolata elevetiana si le cerea scuze ca nu are suficienta pentru toti. Simteam ca in mine se pune de o demitizare si nu eram catusi de putin pregatita pentru asa ceva.

Foarte putinii fani veniti la vanat autografe devenisera si mai putini. O tanti din echipa de productie (de-a lor, nu vorbea romana) ne-a zis ca am face bine sa plecam pentru ca „he’s not gonna come” pentru ca, basically, nu are chef. Nu stiu exact la cine se referea, pentru ca niciun alt patinator, in afara de Plush, nu iesise. Noi ne-am uitat urat si tipa ne-a lasat in plata noastra, dupa ce ne-a zis ca n-avem decat sa asteptam 11 ore.

N-am asteptat 11 ore, pentru ca s-a facut 3 si a inceput primul spectacol.  Patinatorii nu mai aveau, desigur, cum sa apara. Asa ca Ana a plecat spre casa,  cu coada intre picioare si in brate cu darul pentru Lambiel.

Acasa nu am prea avut stare si pe la 5.30 am plecat din nou spre patinoar (si de data asta nu m-am mai ratacit). Cand am ajuns, Plushenko tocmai iesise la o noua plimbare in parc, in timp ce, prin fata patinoarului, se perindau, cuminti, Fumie Suguri, Ekaterina Bobrova si un cetatean neidentificat (avea o gluga mare pe cap), care fie era Dmitri Soloviev, fie Hotarek.  Eu m-am intovarasit cu doua fane Placebo (ah, ce rau imi pare ca n-am apucat sa facem schimb de id-uri), care fusesera la show-ul de la 3 si mi-au dat destul de proasta veste ca Steph nu patineaza pe Please don’t stop the music, program care mie-mi place de ma sting.

Asa a mai trecut vreo jumatate de ora, timp in care m-am amuzat privindu-l pe Plush, care se asezase boiereste pe iarba. Cand deodata, cand deodata…

Vazut de aproape, Steph e foarte mic si foarte firav. E doar cu putin mai inalt decat mine (si eu sunt un fel de pigmeu al spatiului danubiano-pontic). Este insa extrem de frumos, aproape ireal de frumos.

Recunosc ca, in primele momente in care l-am vazut, m-am temut sa nu ne arunce vreo privire urata, urata si sa plece pe unde a venit, bombanind. Ma si gandisem la o serie de scuze pe care as fi putut sa i le gasesc, ca sa nu fiu nevoita sa il dau jos de pe piedestal.

Din mega-ultra fericire pentru mine si lista mea de inspirational people, a fost exact asa cum speram: prietenos si rabdator. I-am intins timida cadoul si el a exclamat un „wooow, thank you!” si m-a pupat [iar eu am murit si am inviat, ca sa fac si o rima]. Am si poza, am si autograf, am si confirmarea faptului ca Steph e awesome. Ce-si poate o fangirla dori mai mult??

Vazand absolut evidentul nostru entuziasm, Stefan „Te iubesc” Lambiel a zis, la un moment dat, ceva de genul „it’s good that you’re so happy”. La care eu, in fangirl mode: „We hope you’re happy too” si el a raspuns „Well, I’m happy that you’re happy” [orice conversatie dintre mine si Steph merita consemnata].

A fost dragut cu toata lumea. Cand cineva a incercat sa faca o poza cu un aparat sugubat (si nu a reusit),  Steph l-a rugat sa mai incerce odata, ca sa nu ramana colega sa de cadru nepozata. Iar cand de vina pentru nereusita pozelor era emotia, Steph intervenea blajin cu cate un  „No shaking”.

Ceva mai tarziu, in spectacol, Steph a fost, din nou, magistral. Ca doar nu degeaba toata lumea, de la Tarasova pana la Patrick Chan si de la comentatori pana la ultima fangirla il ridica in slavi.

A fost minunat si da, sunt cea mai fericita fata din lume 🙂

[Despre spectacolul in sine inceeeeerc sa scriu maine. A fost minunat, cum minunata a fost toata ziua de azi. M-am bucurat alaturi de multi oameni dragi, pe care ii iubesc pentru ca iubesc patinajul. Multumesc!]

Save the best for last. THE pic.

Anunțuri
 

Etichete: , , ,

21 de răspunsuri la „Cea mai fericita fata din lume…

  1. redlips7

    Aprilie 8, 2012 at 10:48 pm

    Felicitari Ana, cred ca ai fost foarte fericita. Drept sa-ti spun, si eu as fi fost in al noualea cer in locul tau. Din pacate, eu nu am apucat sa-i vad, ca sa fac poze si sa le iau autografe…dupa ce s-a terminat primul spectacol trebuia sa ajung altundeva 😦 data viitoare sper sa am mai mult noroc.
    Oricum, asta a fost prima data cand am fost la Kings on Ice, si deci, prima data cand l-am vazut pe dragalasul de Lambiel. Am tipat si urlat pana am ramas fara voce.

    As vrea tare mult sa vad poza ta cu el…imi inchipui ca el arata minunat, ca de obicei. Si te rog, poti sa-mi dai si mie linku-ul cu intamplarea de la aeroport cu fanele si ciocolata, daca il mai ai? am ramas kinda impresionata de asta…auzisem ca este un om minunat, dar niciodata nu m-as fi gandit ca si-ar „dona” pretioasa ciocolata elvetiana.

    All the best,
    Inca o fanatica fara speranta.

     
    • anawhatever

      Aprilie 9, 2012 at 8:23 am

      He he he, hello there, sora fanatica-fara-speranta,

      Am fost super super fericita si inca sunt. Cam la un interval de 15 minute imi fulgera in fata ochilor mutra lui Steph si mi se intipareste pe moaca un zambet tolomac de mai mare dragul. Iti doresc si tie sa treci prin asta, e o mare bucurie 🙂

      Uite, aici e clipul cu scena de la aeroport (pe youtube nu cred ca mai e, ca am cautat pana am incaruntit): http://ontd-skating.livejournal.com/191284.html#cutid1 [e vorba de primul clip, undeva pe la minutul 5 (cred, ca acum m-am uitat fara sonor)].

      Si asta e poza mea cu el, sper ca ti se deschide: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=3618277773744&set=a.2543662229027.147482.1177872127&type=3&theater

      All the best to you too 🙂

       
      • redlips7

        Aprilie 9, 2012 at 9:47 am

        multumesc pentru clip, mi-a inveselit ziua 🙂 Steph e un om de admirat, stiam eu ca merita sa fangirlesc dupa el non stop 😀 poza cu tine si cu el nu se vede, dar e ok…nu are cum sa fi iesit altfel decat uimitoare. Sper sa se intoarca si in urmatorii ani, de data asta nu-l mai las sa scape 😀

        P.S. credeam ca sunt singura care are un zambet tolomac pe fata de fiecare data cand se gandeste la el. Poate nu sunt totusi chiar atat de fara speranta (haha, mi-as dori eu 🙂 )

         
  2. anawhatever

    Aprilie 9, 2012 at 10:23 am

    Am pus poza la sfarsitul textului, sa mai imi calesc ochii si aici 🙂

    Si eu sper sa revina. Oricum, zambetul tolomac ramane neclintit pe mutra mea 😀

     
  3. Pingback: whateverisme
  4. Gabi

    Aprilie 9, 2012 at 1:30 pm

    Iei…Ce faaaain!!!Imi place teribil cum ai descris ziua..pas cu pas..emotie cu emotie…Sa ai parte de infinite emotii de acest gen !!!!!Mi-e tare drag si Steph,da’prima dragoste ramane Tzaru’…

     
    • anawhatever

      Aprilie 9, 2012 at 3:29 pm

      Multumesc frumos! Si in cazul meu Tarul a fost prima dragoste, dar Steph…ah, Steph!

       
  5. Anita

    Aprilie 9, 2012 at 3:07 pm

    Ce tare!! Ma bucur ca ai reusit!!! 🙂 (eu sunt fata care tot astepta cu voi in spatele patinoarului cu un trandafir in mana :))) dar dupa primul spectacol am plecat,ca n-am crezut ca o sa mai vina afara :((( regret 😦 Sper ca o sa vina si anul viitor ca vreau si eu poza cu el! srrry pentru greseli,dar romana nu e limba mea materna. 🙂

     
    • anawhatever

      Aprilie 9, 2012 at 3:32 pm

      Daaaa, imi amintesc ca te-am vazut! Ce tare ca ai nimerit pe blogul asta!

      Imi pare rau ca nu ai reusit sa-l intalnesti pe Steph, iti tin pumnii sa ai mai mult noroc data viitoare! E baiat bun Steph al nostru 🙂

      [Nu-ti face griji pentru greseli, ai scris perfect!]

       
  6. Anita

    Aprilie 9, 2012 at 4:45 pm

    Cand au iesit chiar era Steph de mana cu Stefania ???

     
    • anawhatever

      Aprilie 9, 2012 at 4:48 pm

      Daaaa :D!! Le statea bine impreuna 🙂

       
      • redlips7

        Aprilie 9, 2012 at 4:59 pm

        serios? ei doi chiar sunt impreuna?

         
  7. anawhatever

    Aprilie 9, 2012 at 5:05 pm

    Se pare ca da (am auzit ca erau foarte *amicali* unul cu celalalt si prin alte parti). Dar el nu vorbeste de latura asta a vietii lui, asa ca we can’t know for sure. Dar, cand l-am vazut eu, iesise de mana cu Stefania.

     
    • redlips7

      Aprilie 9, 2012 at 5:08 pm

      M-as bucura nespus sa fie adevarat…desi nu stiu aproape nimic de ea. Going to make some researches.

       
  8. Anita

    Aprilie 9, 2012 at 7:02 pm

    Si eu ma bucur pentru ei 🙂 tot din italia…ca si Carolina,dar Stefania e mult mai simpatica :))

     
  9. Diana

    Aprilie 13, 2012 at 12:58 pm

    Buna. Sunt Diana – una dintre fanele Placebo :). Ma bucur ca ai scris pe blog despre acea zi – care a fost una dintre cele mai frumoase din viata mea pentru ca am avut sansa sa il revad pe Plushenko (si nu numai).

     
    • anawhatever

      Aprilie 13, 2012 at 10:04 pm

      Dianaaaa, ce ma bucur ca ai ajuns aici!!! M-am simtit prost ca am taiat-o fara sa zic nimic, dar dupa the Steph moment n-am mai fost om si nu imi dadeam seama ce faceam :)) [Si da, si pentru mine a fost una dintre cele mai tari zile ever.]

       
      • Diana

        Aprilie 14, 2012 at 10:57 am

        Stai linistita, dupa asemenea clipe nu cred ca isi mai dadea nimeni seama ce facea (ma refer la fani :)). Daca ai poze de la spectacol poti sa mi le trimiti si mie, te rog? Eu am facut cateva, dar nu au iesit bine.

         
  10. anawhatever

    Aprilie 14, 2012 at 7:36 pm

    Eu am cateva, facute de o alta sora intru patinaj. Conditiile din patinoar nu au fost picture friendly, dar sunt perfecte ca amintiri ale acelei prea awesome zile 🙂 O sa ti le trimit, dar nu promit ca reusesc azi 🙂

     
    • Diana

      Aprilie 14, 2012 at 9:41 pm

      Multumesc mult 🙂

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: